Alegerea terenului
Alegerea poziţiei în care se va construi ferma şi calitatea terenului sunt factori importanţi care trebuie să garanteze condiţii cel puţin acceptabile pentru a da startul activităţii; ţinând cont că melcul trăieşte în strânsă legătură cu mediul care-l înconjoară, ambientul ales, temperatura, prezenţa sau absenţa vânturilor şi a depunerii de rouă, cantitatea anuală de precipaţii, structura fizică şi chimică a terenului, prezenţa şi accesibilitaea unei surse de apă, toate trebuie să corespundă cât mai mult posibil condiţiilor cerute de melc.
Amenajarea unei ferme de melci începe cu analiza compoziţiei chimice a solului în scopul stabilirii caracteristicilor sale fizico-chimice şi a corectării acestora pentru a fi aduse spre limita propice procesului de creştere şi dezvoltare a melcilor. În urma acestor analize se urmăreşte stabilirea valorii a trei parametrii critici pentru dezvoltarea optimă a melcilor şi a vegetaţiei, şi anume: granulometria, pH-ul şi conţinutul în săruri de calciu (%) a solului. Alegerea speciei pentru crescătorie
Probele de sol se recoltează cât posibil pe vreme uscată, fără precipitaţii, astfel încât gradul de umezeală al acestora să fie cât mai redus. În acest scop se înlătură stratul superficial al solului până la adâncimea de 15-20 cm şi se recoltează cca. 500g probă de sol (pentru fiecare probă de sol), cu ajutorul unei săpăligi, într-un recipient curat şi uscat. Numărul de probe se sol care se vor recolta se stabileşte în funcţie de suprafaţa de teren luat în considerare pentru înfiinţarea fermei. Apoi se îndepărtează eventualele resturi vegetale (rădăcini, ierburi, frunze) şi impurităţi (cioburi, aşchii, etc.) şi se amestecă probele pentru omogenizare. Din cantitatea totală se reţine o cantitate de 500-700 g sol reprezentând probă medie.
Proba medie se introduce într-o pungă curată de polietilenă, se închide, se etichetează şi se expediază pentru analiză la sediul firmei S.C. ProHelix S.R.L..
Terenurile unde deja în mod natural trăiesc melci sunt, la prima vedere, ideale pentru amplasarea fermelor de melci. Dar pentru a ne forma o părere mai clară este necesar să se cunoască în profunzime structura chimică şi granulometria solului.
Pentru a fi apreciat ca favorabil pentru creşterea melcilor un sol trebuie să cumuleze mai multe condiţii:
- să prezintă o textură medie, caracterizată prin granulometrie echilibrată între nisip, praf şi argilă. Solul nu trebuie să fie prea argilos pentru a nu reţine apa din precipitaţii, lucru care face extrem de dificilă drenarea ei. Prezenţa unui sol argilos prezintă mai multe dezavantaje. Pe de o parte argila reţine apa astfel încât melcii adulţi sunt nevoiţi, în cazul unor precipitaţii abundente, să se refugieze pe vegetaţia mai înaltă şi pe structurile de protecţie (gard, pari, etc.) iar pe de altă parte apa în exces determină "umflarea" ouălor şi chiar "plesnirea" lor, aspect care duce la compromiterea noilor generaţii de puiet şi implicit a viitoarei recolte de melci. În plus în solurile prea grele (argiloase), dacă sunt şi uscate, melcilor le este imposibil să-şi sape cuiburile pentru depunerea pontei sau adăposturile pentru hibernare. În acest sens se recomandă pentru a evita un teren prea compact, ca procentul de argilă să nu depăşească 25%.
Solurile nisipoase deşi prezintă avantajul că drenează rapid apa provenită din precipitaţii, datorită faptului că se deshidratează rapid, fac imposibilă maturarea ouălor de melc. Deasemenea solurile prea mâloase sunt considerate inadecvate pentru creşterea melcilor întrucât umiditatea lor ridicată face ca ele să ridice aceleaşi probleme ca şi solurile prea compacte.
- pH-ul trebuie să fie neutru sau slab acid, cuprins între 5,8-7,5. Solurile prea acide se vor neutraliza prin administrare de calcar, praf de marmură pentru a aduce pH-ul la o valoare pe cât posibil cât mai apropiată de 7.
- %Ca trebuie să fie ridicat, întrucât calciul joacă un rol esenţial în viaţa melcilor, fiind un component fundamental al ccochiliei, operculului, a organului de reproducere, a cojii ouălor. Melcul absoarbe aceste săruri pe trei căi diferite : i) din hrană ii) din sol, în mod indirect prin piele, în urma absorbţiei apei în care se găsesc ioni de Ca ++, ca urmare a contactului dintre tegument şi sol; iii) în mod direct, ca urmare a ingerării de sol Se recomandă un conţinut de calciu de 1,5-2%. În aceaşi direcţie se consideră potrivit pentru creşterea melcilor un sol a cărui conţinut de Ca% trebuie să fie mai mare de 1-2 % şi nu mai mare de 8-10%.
Un conţinut prea ridicat de săruri minerale în sol este contraindicat întrucât acesta
pe de o parte afectează structura stratului de mucus de pe piciorul melcului, iar pe de altă parte inhibă procesul de respiraţie care are loc la nivelul tegumentului
O determinare empirică a terenurilor potrivite pentru creşterea melcilor poate fi făcută prin observarea structurii vegetaţiei spontane . Astfel terenurile pe care cresc şi se dezvoltă specii precum: cireşul sălbatic, arţarul, frasinul, trifoiul alb, cicoarea sălbatică, brusturele, menta sunt ideale pentru melci, în timp ce terenurile pe care cresc nucul, bradul, fagul sunt contraindicate. Aceste departajări sunt determinate de faptul că unele specii preferă zonele cu terenuri calcaroase (indicate), în timp ce alte specii terenurile acide (contraindicate).
- încărcarea cu materie organică a solului trebuie să fie cuprinsă între 20-40%, interval care defineşte un sol fertil similar cu cel din grădinile în care "prosperă" plantele familiei Cruciferae şi alte specii cu suprafaţă foliară mare. Aceste soluri pot fi uşor recunoscute prin prezenţa urzicii (Urtica dioica) , plantă considerată ca un indicator al solurilor "grase". În acest caz se recomandă utilizarea cu precauţie a îngrăşămintelor anorganice întrucât ele intensifică procesului de descompunere a substanţelor organice şi astfel creşte riscul de acidifiere a solului.
- umiditatea solului trebuie sa aibă valori situate în intervalul 60-80 %. Nivelul prea crescut al umidităţii din sol (>80%) duce la "umflarea" ouălor şi "plesnirea" lor, în timp de un nivel prea scăzut (<60%) are ca efect deshidratarea ouălor.
Totuşi pentru a concluziona se poate considera că în alegerea terenului pentru crescătoria de melci nu constituie criteriu decisiv fertilitatea acestuia, care poate fi îmbunătăţită prin administrarea de îngrăşăminte organice, ci posibilitatea de a controla exploataţia, accesul uşor la locul de producţie şi cel mai important conţinutul solului în carbonat de calciu.
O importanţă majoră în alegerea terenului destinat înfiinţări unei ferme de melci o au şi particularităţile sale tehnice: amplasarea, forma, dimensiunile şi poziţionarea faţă de punctele cardinale. În acest sens se recomandă respectarea câtorva principii generale:
- terenul pe care se va amplasa viitoarea fermă trebuie să fie plan sau de preferinţă în pantă lină (maxim 5-10%) pentru a permite o drenare corespunzătoare a precipitaţiilor şi buna desfăşurare a operaţiilor de gestionare a fermei.
- din motive economice nu este recomandabilă forma neregulată (triunghiulară, cu unghiuri închise) sau îngustă şi alungită a împrejmuirilor întrucât cheltuielile pentru împrejmuire cresc mult raportat la unitatea de suprafaţă.
- fermele de melci se recomandă să fie amplasate pe terenuri însorite, deoarece diferenţa mare de temperatură dintre zi şi noapte crează multă rouă şi drept urmare un mediu mai umed, propice atât melcilor cât şi plantelor.
- terenurile trebuie să fie ferite de curenţii puternici de aer, întrucât aceştia conduc la evaporarea rapidă a apei din mucusul higroscopic care acoperă tegumentul melcului, aspect care poate genera grave deficienţe respiratorii, întrucât pielea nemaifiind umedă este perturbată desfăşurarea normală a schimbului de gaze la nivel pulmonar şi tegumentar. Din acest punct de vedere specia Helix aspersa prezintă un avantaj faţă de specia Helix pomatia întrucât datorită particularităţilor sale ecologice este mult mai bine adaptată la creşterea pe terenuri unde există o puternică circulaţie a curenţilor de aer.
- prezenţa redusă a pomilor cu trunchi înalt sau mediu pe terenul folosit este permisă la limită şi doar dacă copacii sunt amplasaţi pe rânduri regulate, caz în care îngrădirile se realizează printre rânduri. În caz contrar pe lângă faptul că construcţia şi gestionarea ţarcurilor este dificilă, un efect negativ îl au şi arborii, care având o înălţime superioară vegetaţiei pe care se dezvoltă melcii împiedică depunerea de rouă la nivelul ei. În plus plantele mari deranjeată procesul de depunere a pontei şi reprezintă un punct de atracţie pentru păsările răpitoare, care în acest fel găsesc o cale facilă de acces în fermă.
- este foarte importantă posibilitatea de a avea acces uşor la locul de producţie, iar în plus ferma nu trebuie să fie situată la distanţă prea mare de casa helicicultorului, pentru că distanţele care trebuie parcurse reprezintă o chelltuială majoră. În plus este aproape obligatorie existenţa posibilităţii de racordare la reţeua de curent de a tot în scopul reducerii cheltuielilor de înfiinţare a fermei.
- nu este indicat ca suprafaţa de teren pe care se urmăreşte înfiinţarea unei ferme de melci să fie situată în imediata vecinătate a unor combinate chimice, şosele sau în zone cu istoric vechi în ceea ce priveşte poluarea cu metale grele, întrucât pe lângă faptul că aceste substanţe nocive trec din sol în plante şi se acumulează în carnea melcului, ele afectează şi performanţele productive ale melcilor.
Întocmirea planului fermei
Alegerea speciei care se va introduce în fermă este fundamentală pentru obţinerea unor rezultate pozitive în procesul de creştere a melcilor. În acest scop trebuie să se ţină seama de trei factori.
- să se aleagă o specie care se poate adapta cu uşurinţă zonei în care va fi amplasată ferma
- să se aleagă o specie care poate avea perspective reale pe piaţa locală, şi mai ales care poate fi absorbită de pieţele naţionale şi internaţionale
- să fie o specie care să aibă o capacitate ridicată de a rezista şi de a se adapta condiţiilor de captivitate şi care să poată parcurge în condiţii bune ciclul biologic complet
Speciile care satisfac aceste deziderate la ora actuală sunt Helix aspersa şi Helix pomatia. Varianta creşterii speciei Helix lucorum este convenabilă doar dacă există posibilităţi de a comercializa produsul pe piaţa tradiţională locală.
Proiectarea sistemului de irigaţii
După realizarea analizei de sol, în paralel cu aplicarea eventualelor amendamente se trece la elaborarea proiectului fermei. În acest scop solicitantul trebuie să prezinte firmei S.C. PROHELIX S.R.L. următoarle acte:
- un act doveditor asupra formei de proprietate a terenului (act de proprietate, contract de vânzare-cumpărare, contract de arendare, etc.)
- planul topografic al terenului prin care se precizează amplasarea acestuia, forma lui, orientarea faţă de punctele cardinale şi gradul de înclinare al pantei (dacă există pantă)
Proiectul va ţine cont de zonă, de climă şi de specia aleasă pentru a fi crescută şi va fi specific pentru fiecare fermă în parte. Proiectul trebuie să asigure folosirea cu maximă eficienţă a suprafeţei de teren, întrucât o densitate prea mare a melcilor pe metru pătrat influenţează în mod negativ viteza de creştere a acestora, iar o densitate mult sub cea recomandată riscă să conducă la nerentabilitatea fermei.
Tehnologia de creşterea a melcilor în ciclu biologic complet presupune împărţirea suprafeţei fermei în straturi cu destinaţie precisă (straturi de creştere/îngrăşare şi straturi de reproducţie), avînd o lăţime de 2,50-4,00 m şi o lungime de 30-50 m , separate între ele prin alei cu lăţime de un metru. Între straturile periferice şi împrejmuirea exterioară de tablă zincată se ameinajează alei exterioare cu lăţime de trei metri. Central se amenajează o alee centrală cu lăţimea de 2,50 m.
Dacă suprafaţa de teren permite este necesară amplasarea în jurul fermei a unei bariere de protecţie cu lăţimea de 0,5-1,0 m, zonă care trebuie menţinută liberă de vegetaţie şi unde se administrează insecticide, în scopul de a ţine la distanţă eventualii prădători.
Pregătirea terenului
Umiditatea asociată amplasamentului ales prezintă o importanţă hotărâtoare deoarece atât o umiditate prea ridicată cât şi una prea scăzută influenţează în mod negativ dezvoltarea melcilor. Prin instalarea unui sistem de irigaţii se urmăreşte atât stimularea creşterii şi dezvoltării plantelor cât şi creearea unui mediu propice dezvoltării melcilor.
Circa 99% din activităţile melcilor, inclusiv hranirea, se desfăşoară pe răcoare, în timpul nopţii, cu un vârf al activităţii care se înregistrează la 2-3 ore după lăsarea întunericului. Temperaturile mai scăzute stimulează activitatea gasteropodelor, iar roua nopţii şi umiditatea relativă a aerului (care are valori în jur de 80%) le facilitează deplasarea. De o importanţă deosebită atât pentru viaţa plantelor cât şi pentru cea a melcilor o are şi umiditatea solului.
Sistem de irigaţie suspendat
Cele două specii folosite în mod curent în helicicultură, Helix pomatia şi Helix aspersa au cerinţe diferite în ceea ce priveşte necesarul de apă. Helix pomatia trăieşte în zone cu o umiditate relativă crescută (între 50-75%) pe când Helix aspersa este adaptat zonelor mai uscate, vântoase, cu temperaturi mai mari. În funcţie de umiditate, productivitatea poate varia foarte mult, ţinând cont că în perioadele secetoase, melcii îşi reduc activitatea, se retrag în cochilie şi îşi închid cochilia cu un voal pentru a preveni deshidratarea. În aceste situaţii dacă starea de secetă se prelungeşte, melcul nu reuşeşte să se hrănească şi caută adăpost, iar starea sa fiziologică se înrăutăţeşte de multe ori ireversibil. O situaţie similară se întâlneşte şi în cazul ploilor îndelungate.
În ceea ce priveşte calitatea apei este suficient ca ea să nu fie de tip salin. În ceea ce priveşte temperatura sa, spre deosebire de Helix pomatia, specia Helix aspersa nu prezintă nici o problemă de adaptare la irigaţiile cu apă cu temperatură scăzută.
Irigarea trebuie să se facă de sus în jos, scop în care se folosesc echipamentele pentru irigare sub formă de ploaie artificială prin stropire (cu lungimea aruncării de 10-15 m) sau prin pulverizare ca o ceaţă (tun de ceaţă, microaspersoare cu duze foarte fine). Deasemenea sunt total contraindicate echipamentele care aruncă apa sub formă de jet şi echipamentele care executa stropirea prin picurare.
Executarea sistemului de irigaţii
Pentru crearea unor condiţii optime pentru creşterea şi înmulţirea melcilor este obligatorie pregătirea terenului. Aceste operaţiuni se vor efectua în aşa fel încât să cuprindă toată suprafaţa crescătoriei, fără a afecta însă zonele înconjurătoare.
Se recomandă ca o primă operaţiune de pregătire a terenului curăţarea acestuia de mărăcini, trunchiuri de copaci, dărâmături, frunze moarte şi alte materiale vegetale, sub care se pot ascunde animalele dăunătoare şi care pot împiedica următoarele faze ale amenajării, urmată de arderea vegetaţiei remanente în scopul de a îmbogăţi solul în substanţe minerale şi pentru a realiza o dezinsecţie sumară. Dar conform legislaţiei actuale existente la noi în ţară arderea resturilor vegetale pentru eliberarea terenului este interzisă (Codul silvic, legea nr.26 din 24 aprilie 1996).
În cazul în care solul nu a mai fost cultivat de o perioadă lungă timp şi este invadat de buruieni pentru combaterea acestora se intervine prin administrarea de glifosat (ierbicid cu acţiune mixtă asupra plantelor mono- şi dicotiledonatelor) conform dozelor recomandate de producător.
Arătura terenului trebuie realizată nu prea profund, la o adâncime de maxim 30 cm pentru a evita formarea la suprafaţă a unui amestec heterogen de soluri. Totuşi arătura nu trebuie efectuată la o adâncime mai mică întrucât unul din principalele scopuri ale acestei opera&3iuni este distrugerea galeriilor de cârtiţă. Luând în consideraţie ambele deziderate se poate recomanda ca adâncimea optimă de efectuare a arăturii să fie de 25-30 cm.
În următorul stadiu se corectează compoziţia chimică a solului. În acest scop se procedează la amendarea terenului în vederea ajustării eventualei acidităţi .
În mod obişnuit se utilizează varul nestins (CaO) sau varul stins, Ca(OH)2, în funcţie de necesităţile impuse de teren. Dacă avem de-a face cu un sol sărac în calciu pe lângă var se recomandă ca alternativă administrarea în cantităţi adecvate de praf de marmură, cretă furajeră sau a unui amestec de roci calcaroase fin mărunţite. Dacă procentul de argilă (>35%) este prea ridicat se poate interveni prin administrarea de nisip, dar datorită dificultăţilor practice pe care le ridică această activitate este recomandabil să se evite pe cât posibil amplasarea fermelor de melci pe astfel de terenuri. O altă opţiune o reprezintă creşterea speciei Helix lucorum care datorită particularităţilor sale ecologice, se adaptează mult mai uşor pe solurile mai compacte comparativ cu alte specii.
Etapa finală a pregătirii terenului presupune frezarea lui de cel puţin două ori până când toţi bulgării vor fi mărunţiţi, iar solul va fi moale şi bine afânat.
Amenajarea fermei
Sistemul de irigare este strict necesar în caz de secetă, deoarece îl stimulează pe melc să se hrănească şi îl împiedică să intre în somnul estival. Sistemul de irigaţii se îngroapă în pământ pentru a proteja ţevile de plastic de acţiunea dăunătoare a razelor ultraviolete. Partea sa exterioară care include microaspesoarele, se amplasează deasupra părţii mediane a straturilor, pentru a asigura o stropire optimă în ambele direcţii. În funcţie de posibilităţi se recurge la un sistem de irigaţii alimentat direct de la o sursă sau generator de curent.
Fertilizarea şi dezinsecţia terenului
Următorul pas este amenajarea propriu-zisă a fermei de creştere a melcilor. În acest sens mai întâi trebuie găsită modalitata optimă de a preveni evadarea melcilor, lucru care se realizează prin delimitarea perimetrului exterior printr-un gard de tablă zincată şi amenajarea unor ţarcuri interioare cu ajutorul plasei Helitex.
Plasă Helitex
Perimetrul exterior se realizează din coli de tablă zincată (de preferat ondulată), cu dimensiunea de 2x1m, având grosimea de 0,3-0,5 mm.
Gard de tablă zincată
Uşa de acces în fermă se realizează tot din tablă. Pentru o mai bună protecţie generală deasupra tablei, pe întreaga circumferinţă a fermei se pune plasă de sârmă şi sârmă ghimpată (la extremitatea superioară) până la înălţimea de 1,8 m.
Dezinfector
La intrarea în ferma de melci se amplasează dezinfectorul (bariera de dezinfecţie). În acest scop se sapă o groapă cu adâncimea de 30-35 cm, lungimea de 2 m şi lăţimea de 1,5 m, în care se toarnă un strat de beton gros de 5-10 cm. În dezinfector se pune un burete gros de 10-15 cm înmuiat în hidroxid de natriu, care serveşte la dezinfectarea încălţămintei şi a roţilor frezei. La intrarea în fermă, lângă poartă, se pune un lighean cu soluţie de hidroxid de sodiu pentru dezinfectarea mâinilor.
Apoi se trece la implantarea stâlpilor de lemn la distanţa de 4-5 m între ei şi la fixarea gardului interior pentru separarea straturilor. Stâlpii de lemn au diametrul de 5 cm şi trebuie să rămână 90-100 cm deasupra solului. Atât straturile de reproducţie cât şi cele pentru creştere se înconjoară cu plasă Helitex, care este rezistentă la secreţia acidă a melcilor şi este prevăzută, pentru a împiedica evadarea melcilor, cu două opritoare.
În vederea montării plasei Helitex se sapă un canal (dinspre interior spre exterior) adânc de 10 cm pe toată circumferinţa stratului, astfel încât stâlpii de lemn să rămână pe partea exterioară a plasei. Se desface plasa Helitex pe întreaga lungime a gardului şi se întinde pe pământ. Prin deschizătura din partea de sus se trage sârma de fier (plastificată sau zincată, cu diametrul de 3-4 mm) până ce va cuprinde în întregime plasa de Helitex. Se îngroapă apoi în pământ plasa circa 10 cm şi se acoperă cu pământul scos din canalul săpat. Se ridică plasa şi se fixează pe stâlpii de lemn prin intermediul unor scoabe din material plastic sau fier.
După ce terenul a fost arat, prelucrat cu freza şi îngrădit va fi fertilizat cu îngrăşăminte organice cu azot (tip 12/12/12) şi altele asemănătoare (de obicei cele care se folosesc pentru porumb şi grâu), într-o doză de 50 kg/2000 m2.
În straturile organizate pentru reproducere se face fertilizarea organică cu gunoi de taurine, cabaline sau suine, în cantitate de 100 kg gunoi/strat. După fertilizarea organică se face ultima arătură a straturilor delimitate.
În speranţa de a crea un mediu ideal pentru melci nu este suficientă doar procurarea materialelor necesare pentru creşterea animalelor, ci trebuie realizată o dezinsecţie totală în scopul combaterii eficiente a prădătorilor.
Dacă dezinsecţia prealabilă realizată prin mijloace fizice în momentul înfiinţări fermei (arderea vegetaţiei, amenadarea solului cu var nestins, etc.) nu este de ajuns, se recomandă apelarea la experţi pentru a alege, în funcţie de natura terenului şi a faunei, cele mai puţin toxice produse. În acest sens se va recurge la folosirea cianamidei calcice, a îngrăşămintelor azotate organice conţinând carbon, la piatra vânătă şi la CaCO3, produse care îmbogăţesc terenul cu substanţe minerale şi asigură în acelaşi timp o bună dezinsecţie.
Tehnologia de creşterea a melcilor în ciclu biologic complet în sistem Italian presupune combaterea dăunătorilor prin efectuarea a două dezinsecţii chimice cu granule pe bază de Malathion (compus organofosforic cu descompunere rapidă în sol): prima în momentul amenajării fermei, iar cea de a doua cu cel puţin 25-30 de zile înainte de a se introduce reproducătorii în fermă. Se recomandă folosirea la o suprafaţă de 2000 m2 a unei doze de 50 kg de granule de Malathion 5%. Granulele se distribuie pe toată lungimea stâlpilor exteriori.
Totuşi se recomandă limitarea pe cât posibil a folosirii insecticidelor şi a altor substanţe toxice, întrucât acţiunea lor nu este controlabilă şi ele pot produce moartea şi distrugerea în lanţ a ecosistemului, sfârşind prin a pune în pericol chiar şi sănătatea omului.
În final, trebuie să ne împăcăm cu gândul că nu vom putea realiza niciodată o dezinsecţie absolută şi chiar dacă unii melci vor fi devoraţi de prădători, nu înseamnă că succesul procesului de creştere a melcilor a fost compromis.