Helix pomatia Linnaeus, 1758
Numit popular melcul de livadă, melcul de pădure, melcul de vie sau melcul de grădină, este răspândit în regiunile care nu se află sub efectul brizei marine. Aclimatizarea lui este rezultatul a numeroase modificări morfologice, modificări care au condus la diferenţierea a 8 varietăţi sau subspecii în Europa de Nord şi de Est. În ţara noastră se găseşte în număr mare prin grădini, păduri, podgorii şi, în general, prin locuri umbrite şi umede până la altitudinea de 1500 m. În literatura străină este întâlnit sub denumirea de „escargot de Bourgogne” (în franceză), „Weinberghschnecke” (în germană), „La Vignaiola” (în italiană) sau „Roman snail” sau „apple snail” (în engleză) |
Cochilia
groasă, solidă şi opacă, de formă ovală sau sferică, cu 5-6 răsuciri dextre, are
baza cochiliei ascuţită, de forma literei U. Culoarea ei este cenuşie-brună,
adesea cu 5 dungi longitudinale mai întunecate, uneori distincte, iar alte ori
unite sau chiar absente la unii indivizi. Diametrul cochiliei variază între
45-50 mm, iar înălţimea între 38-45 mm.
Carnea acestei specii de culoare deschisă (albă-roz), este considerată a fi cea mai
gustoasă.
Această specie operculează la sfârşitul toamnei şi reînvie primăvara devreme.
Operculii sunt albi, groşi şi foarte duri, dar permeabili la aer şi aderenţi la
cochilie. În mod obişnuit se înmulţeşte de 2 ori/an, depunând la o pontă între
20-80 ouă, în funcţie de habitat şi de climat. Ouăle sunt opace şi au un
diametru de 6 mm. | Helix pomatia |
Helix aspersa Müller, 1774
În cadrul acestei specii, adaptată zonelor cu
climă oceanică caldă, se cunosc două varietăţi utilizate intensiv în
helicicultură: Helix aspersa aspersas (10 g) cunoscut şi sub
numele de Micul Gri, „petit gris”, „small grey smail”, „escargot chagrine” sau
„La Zigrinata”, precum şi Helix aspersa maxima (20 g ), denumit şi Marele Gri sau „gros gris”. În stare naturală Helix aspersa aspersa poate fi întâlnit
pe ţărmurile Mediteranei până pe coastele Spaniei şi ale Franţei. Habitatul lui
este reprezentat de grădini, parcuri şi alte zone cultivate. Helix aspersa
are o mare capacitate de adaptare şi o durată de
exploatare cuprinsă între 2 şi 5 ani. În prezent în Italia, ocupă peste 70% din
piaţa melcilor comestibili. Principalele motive care au determinat această
situaţie sunt: ritmul rapid de creştere, precocitatea ridicată (este matur la
vârsta de 1 an), prolificitatea crescută (depune circa 120 ouă în două reprize)
şi este considerată specia care se vinde cel mai bine.Acest melc are cochilia conică, convexă la vârf
şi lăţită oblic la bază. Cochilia unui melc adult are 4,5 sau 5 spire şi atinge
un diametru de 30-45 mm şi o înălţime de 20-35 mm.Ouăle speciei
sunt albe, sferice, cu un diametru de aproximativ 3 mm. În funcţie de condiţiile
climatice şi variaţiile regionale ale habitatului acestui melc, ouăle sunt
depuse într-un interval de timp cuprins între 5-21 zile de la împerechere, iar
incubaţia variază între 1-2 săptămâni. Depune în medie aproximativ 85 de ouă
într-un cuib (acest număr poate varia între 30-102 ouă) situat la adâncimea de
3-4 cm.
În zonele cu climate calde şi
umede, Helix aspersa îşi poate depune ouăle adesea şi odată pe lună din februarie şi până în octombrie, în funcţie de condiţiile climatice şi de regiune. Împerecherea şi apoi depunerea ouălor se declanşează când sunt cel puţin 8 ore de lumină pe zi şi continuă până când durata zilei lumină începe să scadă. La ieşirea din ou melcii mici au un diametru cuprins între 4 - 4,5 mm şi culoarea sidefului. În primul an de creştere cochilia devine gri traversată de 4 benzi castanii, întrerupte în mai multe puncte. Culoarea corpului bate spre negru, şi este ornată de limbi foarte clare. Helix aspersa este un animal nocturn, xerofil, care în timpul hibernării nu operculează ci secretă o epifragmă subţire şi elastică, iar în timpul estivaţiei secretă o simplă membrană de mucus.
Helix aspersa maxima denumit de francezi „Gros-Gris” („marele gri”) si de englezi „brown garden snail” („melcul brun de
gradină”), este o specie nativă ţărmurilor Mediteranei, care se pretează bine la
creştere. Este foarte prolific si foarte apreciat pe piaţa internaţională. Cu
toate că este apropiat ca dimensiuni de are handicapul că nu se pretează la vânzare în stare vie, întrucât bureletul paleal, este mai închis la culoare comparativ cu cel al altor specii de melci. Aceasta specie este specia de melc cea mai utilizată în helicicultură şi poate
fi crescută atât în climatele reci cât şi în cele mai blânde.
Micul gri - Helix aspersa
Foto: www.carphunters.com
Marele gri - Helix aspersa maxima
Foto: www.escargot.free.fr
Helix aperta Born, 1778
Era numit şi „melcul
cântăreţ” de către romani, întrucât în timpul excitaţiei suflă (fluieră) într-o manieră caracteristică. În literatura străină mai este menţionat şi sub denumirea de: „burowing snail” (melcul de vizuină), „green gardensnail” (melcul verde de gradină) în engleză, şi „murmuri” în Creta. Trăieşte în zonele calde şi uscate din Franţa, Italia şi alte ţări mediteraneene, precum şi în S.U.A. în statele California şi Louisiana. Poate urca până la altitudini de 500 m. În timpul temperaturilor ridicate se afundă 7-15 cm în pământ şi devine inactiv până la o nouă ploaie. Cochilia este de culoare brun-verzuie, conică,
fără orificiu columelar, cu 3 sau 4 rânduri de spire, dintre care ultima foarte
amplă, în formă de semilună. Diametrul cochiliei variază între 20-25 mm, iar
înălţimea acesteia între 25-30 mm. Vara se formează un opercul alb, calcaros,
impermeabil, aderent la cochilie şi mai subţire decât cel al lui Helix pomatia.
În prezent acest melc este vândut doar în zonele unde se produce, la un preţ mai ridicat decât Helixpomatia, deoarece în timpul verii se găseşte în letargie.
Helix aperta
Foto: ©Arno Brosi
Helix lucorum Linnaeus, 1758
Cochilia acestei specii de melci este de formă sferică, cu diametrul cuprins între 45-60 (70) mm şi înălţimea între 28-35 mm. Stratul de chitină este gros, solid şi opac, asemănător ca la Helix pomatia. Cochilia prezintă 5-5,5 răsuciri, iar partea spiralată creşte lent astfel că pe înălţime aceasta are o formă uşor conică. Vârful cochiliei este obtuz. Baza cochiliei acoperă orificiul ombilical al adultului. Suprafaţa cochiliei este de culoarea tutunului şi este străbătut de câteva dungi late brun-închise, adeseori unite între ele.
Helix lucorum
Foto: ©Arno Brosi
Cepaea (Helix) hortensis Müller, 1774
Numit popular „melc de grădină”, are ca habitat centrul şi nordul Europei. El este foarte frecvent în câmpie în grădinile de zarzavat şi în culturile de cereale, dar poate fi găsit şi în Mulţii Alpi până la altitudini de 2000 m. Cepaea hortensis este găsit în
locuri mai reci şi mai umede ca Cepaea nemoralis.
Cochilia globuloasă, precum un cerc, prezintă un diametru cuprins între 10-17 mm şi o înălţime care variază între 14-20 mm. Culoarea cochiliei este foarte variată, marcată de o margine albă. Acest melc nu operculează. În perioada mai-octombrie poate depune între 40-80 ouă, din care ies melcişori cu diametrul mai mic de 2 mm, a căror cochilie este acoperită de o teacă subţire albicioasă, uneori lucioasă.
Cepaea (Helix) nemoralis Müller, 1774
Numit popular „melcul de pădure”, poate fi
găsit în Europa centrală, în S.U.A. şi Canada. Habitatul său foarte variat
cuprinde pădurea, stepa şi câmpia. Poate fi întâlnit în Alpi până la altitudini
de 1200 m, iar în Pirinei până la 1800 m.
Cochilia globuloasă, ca un cerc şi translucidă este mărginită cu alb (ca şi Helix hortensis, cu care se poate uşor confunda). Are un diametru cuprins între 12-22 mm şi o înălţime care variază între 20-25 mm. Consumă ţesuturi de plante moarte, dar îi plac şi urzicile şi pintenul cocoşului, dar şi viermi sau chiar melci morţi. Cepaea nemoralis nu operculează.
Cepaea (Helix) vindobonensis Ferussac, 1821
La această specie cochilia are înălţimea de 17-18 mm, lăţimea de 20-21 mm şi apertura de 12:13 mm. Cochilia
globuloasă, este colorată alb-gălbui, uneori albicioasă, cu 5 benzi brune, de
cele mai multe ori unite între ele. Trăieşte prin crânguri, păduri, livezi,
şanţuri, ruine, în zonele de câmpie şi de deal, ajungând până la 800 m altitudine.
Cepaea hortensis | Cepaea nemoralis | Cepaea vindobonensis |
Otala (Helix) lactea Müller, 1774
|
Acest melc este numit popular „melcul de vie”, „melcul de lapte” sau „melcul spaniol”, este originar din
Maroc. Cochilia melcilor Otala lactea este de culoare albă cu benzi spiralate de culoare brun-roşcată. Diametrul cochiliei variază între 26-35 mm.Otala lactea
este o specie prolifică care depune 1-3 ponte pe an, fiecare pontă conţinând
100-150 ouă. Hermafrodit, acest melc îşi dezvoltă mai întâi gameţii masculi, îi
schimbă cu partenerul său, apoi, puţin mai târziu în ciclul reproductiv, produce
gameţii femeli care sunt imediat fecundaţi |
Otala lactea |
Otala (Eobania, Helix) vermiculata Müller, 1774
| Otala vermiculata | În locurile în care trăieşte este denumit popular „vinyala”, „mongeta”, „xona” sau melcul „rigatella”. Este răspândit în zona Mării Mediterane (in special in Turcia si insula Creta), de unde a fost introdus în Louisiana şi Texas. Trăieşte in grădini, garduri vii si pe dunele de nisip, unde se hrăneşte cu vegetaţie. Numele său ştiinţific provine de la asemănarea spirelor cochiliei sale cu un tip de paste făinoase denumite „vermicelli”.În mod normal cochilia sa este de culoare crem, bandata de 5 inele brune si are o înălţime de 17-21 mm si un diametru de 20-25 mm. Este considerat ca fiind specia de melc cu cea mai gustoasă carne, dar datorită dimensiunilor sale reduse randamentul de producţie este scăzut. Deşi cererea pe piaţă este mare nu se cunoaşte existenţa la ora actuală a unui crescător specializat în creşterea acestei rase. |
Theba pisana Ferussac, 1822
Se întâlneşte în Sicilia, în zone uscate şi însorite, situate la ţărmul mării. Este răspândit în mai multe ţări europene, printre care şi în Anglia. Este cunoscut sub denumirile populare de „melcul dungat” sau „cargot avellanenc”. Cochilia adulţilor este subglobuloasă, marcată cu mai multe striuri verticale fine, înaltă 9-12 mm, cu un diametru de 12-15 mm şi prezintă 5,5-6 răsuciri uşor convexe. Culoarea de fond a cochilie este aproape întotdeuna albă (ca fildeşul), si există întotdeuna un număr variabil de benzi brune; exista şi indivizi cu coloraţie maculată sau punctată, caractere determinate de influenţa presiunii de selecţie corelată cu cea a factorilor de microclimat. | Theba pisana |
Achatina fulica Bowdich, 1822
Numit popular „melcul gigant african” este originar din sudul Saharei din Africa de Est. Literatura de specialitate consemnează existenţa şi a altor specii de melci uriaşi cu viaţă terestră. În acest context amintim: „melcul gigant” din Sahara, Arachachatina marginata Swainson din Nigeria şi
Achatina fulica Bodich din Africa de Est. Melcul gigant african atinge un diametru de 326 mm şi o greutate de 300 g.Achatina fulica depune 100-400 ouă eliptice, a căror diametru măsoară în jur de 5 mm. Fiecare melc poate depune mai multe ponte în fiecare an, de obicei în sezonul umed. Aceşti melci îşi depun ouăle în găuri săpate în pământ sau pe suprafaţa solului stâncos, în materie organică sau la baza plantelor. După 10-30 zile eclozează puii care au o lungime de 4 mm şi cresc cu până la 1 cm pe lună.La vârsta de 6 luni au o lungime de aproximativ 35 mm şi pot fi deja maturi sexual. În funcţie de climat şi de disponibilitatea de calciu, maturitatea sexuală se instalează la o vârstă cuprinsă între 6-16 luni. Durata medie de viaţă este de 5-6 (9) ani.
Achatina fulica
Foto: Stanford University